EXISTA RISCURI SI COMPLICATII LA OPERATIA LAPAROSCOPICA DE HERNIE?

EXISTA RISCURI SI COMPLICATII LA OPERATIA LAPAROSCOPICA DE HERNIE?

Inainte de a raspunde la aceasta intrebare as vrea sa precizez sensul cuvantului risc.
Riscul reprezinta posibilitatea de aparitie a unui eveniment intr-o anumita conjunctura.
Spre exemplu, exista posibilitatea de a fi calcat de masina atunci cand traversam strada. Cu toate acestea, luandu-ne masurile de precautie necesare si asumandu-ne riscul, traversam daca situatia o cere.

In acelasi sens, orice interventie chirurgicala prezinta riscuri, cu atat mai mari cu cat interventia chirurgicala este mai ampla si cu cat chirurgul este mai putin experimentat.

Deci  exista riscuri si complicatii la operatia de hernie – cu probabilitate mica in mana unui chirurg experimentat.

– Prima complicatie a oricarei interventii chirurgicale este hemoragia si infectia. Aceste complicatii nu sunt comune in cura laparoscopica a herniei inghinale
– Exista riscul lezarii vezicii urinare, a intestinului, a vaselor spermatice si a ductului spermatic (deferent); gravitatea apare atunci cand accidentul nu este recunoscut si rezolvat prompt
– Exista posibilitatea reluarii dificile a mictiunilor (urinatului) dupa operatie – Probabilitate mica – fapt ce poate impune montarea temporara a unei sonde urinare in vezica
– Exista riscul recidivei bolii (hernie recidivata). Rata de recidiva dupa abordul laparoscpic al herniei este sub 1% (TAPP risc mai mic de recidiva decat TEP)
– Important! Operatia laparoscopica pentru hernia inghinala nu prezinta riscul afectarii viabilitatii testiculare, spre deosebire de operatia deschisa.

In concluzie: Exista riscuri si complicatii la operatia de hernie. Acestea trebuie cunoscute de catre pacient! Medicul curant are obligatia de a informa pacientul despre riscurile oricarei operatii si de a indica interventia chirurgicala doar atunci cand balanta intre risc si beneficiu inclina cert in favoarea beneficiului.

De retinut: Probabilitatea unei complicatii scade cand operatia este efectuata de un chirurg experimentat. Este lipsit de profesionalism a afirma ca o interventie chirurgicala nu are risc!